Primele cireşe autohtone au apărut deja în vânzare. Preţurile sunt ASTRONOMICE
Primele cireşe autohtone au apărut deja în vânzare. Preţul unui pahar este de 20 de lei, iar cei mai pofticioși pot deja să le cumpere direct de la producător. Aceştia îşi comercializează marfa direct pe marginea drumului. Oamenii s-au grăbit să cumpere măcar câte puţin ca să-şi împlinească pofta.
Maria Moisei din comuna Truşeni are o adevărată livadă de cireşi în grădină. La ea, poţi găsi cireşe coapte începând cu luna mai, până la sfârşitul lui iunie. Pentru mătuşa Maria cireşele sunt şi o sursă de existenţă. Cum se încep a coace ea merge la piaţa ca să mai facă un ban de cheltuială.
"Ne facem măcar de pâine. Măcar mă duc la piaţă şi vin cu câte ceva, vre-un peşte ceva. Ne mai mângâiem şi noi la bătrâneţe, ce să facem", a spus Maria Moisei, pensionară.
Primele cireşe le-am putut întâlni şi la comercianţii de stradă, care s-au grăbit să-şi scoată fructele la vânzare. Lăzile cu cireşe de pe marginea străzilor au făcut din ochi trecătorilor, iar vânzătorii i-au servit cu placere.
"Vă rog frumos spuneţi cât e ceaşca asta?
- 20.
- 20 de lei ???
- Se poate de servit una să vedem gustul lor?
- Da"
"20 de lei paharul.
- 20 de lei un pahar ?
- Da?. Gustaţile dacă vreţi."
"Astăzi este prima dată când veniţi la piaţă ?
- Da, e prima zi.
- Şi?
- 20 de lei paharul pentru că este prima roadă."
Cumpărătorii spun că cireşele sunt gustoase, chiar dacă nu sunt foarte dulci.
"Sunt foarte gustoase, ca primele cireşe chiar foarte gustoase."
"Aţi gustat? Cum vi se par?
- Super."
Vânzătorii spun însă că preţurile curând vor scădea pentru că vor fi mai multe cireşe în vânzare.