Simona Halep şi-a aflat adversara din sferturile de finală ale turneului de la Madrid
foto: publika.md
Simona Halep (1 WTA) şi-a aflat adversara din sferturile turneului de la Madrid. Liderul mondial va juca împotraiva Karolinei Pliskova (Cehia, 6 WTA), după ce astăzi a trecut în două seturi, 6-1, 6-4, de sora acesteia, Kristyna.
Halep o va întâlni în sferturi pe Karolina Pliskova, sora geamănă a Kristynei Pliskova. Karolina a trecut în două seturi de Sloane Stephens, 6-2, 6-3.
Pliskova şi Halep s-au întâlnit până acum de opt ori, iar Simona conduce la dueluri directe cu 7-1. Ultima dată, cele două s-au întâlnit la ediţia din acest an a Australian Open, tot în sferturile de finală, iar atunci Halep s-a impus cu 6-3, 6-2, şi a ajuns până în finală, pe care a pierdut-o în faţa Carolinei Wozniacki, scrie mediafax.ro