O profesoară musulmană a primit interdicţia de a purta văl în sala de clasă. Care este motivul
FOTO: publika.md
O profesoară musulmană a primit miercuri interdicţia de a purta văl în sala de clasă, după ce un tribunal specializat în litigii de muncă a anulat o plângere împotriva legislaţiei privind neutralitatea în oraşul-land Berlin, care interzice ca angajaţii din funcţii publice să poarte simboluri religioase, scrie agerpres.ro.
Tribunalul specializat în litigii de muncă a confirmat legislaţia privind neutralitatea din acest oraş-land, respingând ca neconstituţională solicitarea profesoarei. Femeia a confirmat faptul că ştia despre conţinutul legislaţiei înainte de numirea sa pe post.
Ea nu a fost prezentă în instanţă la anunţul deciziei. Avocatul său a spus că el şi clienta sa analizează acum dacă vor depune apel.
Judecătorul care prezidează tribunalul, Arne Boyer, a spus că persoanele religioase au dreptul să predea în şcolile din Berlin, dar nu îşi pot expune prin însemne convingerile religioase.
Primarul Berlinului, Michael Mueller, şi-a exprimat sprijinul pentru legislaţia privind neutralitatea în perioada care a precedat procesul.
Curtea Constituţională a Germaniei a respins o interdicţie privind portul de văl de către profesori în 2015, invocând importanţa libertăţii religioase. Cele 16 landuri din Germania se ocupă independent de această chestiune.
În 2017, o altă profesoară musulmană din Berlin a câştigat dreptul de a primi o despăgubire de 8.680 de euro după ce a susţinut că a fost discriminată din cauza faptului că poartă hijab. Instanţa i-a dat dreptate, însă a precizat că este o decizie cu caracter unic.

- Mihail Saakaşvili, interzis 3 ani în Ucraina. Reacția oponentului administrației de la Kiev
- Profesoară din România, condamnată la închisoare cu suspendare. Ce a făcut aceasta
- Barurile din Irlanda vând alcool în Vinerea Mare pentru prima dată în ultimii 100 de ani
- Şocant! Un bărbat a biciuit două eleve chiar în sala de clasă. Care a fost motivul