Mii de palestinieni protestează în ziua inaugurării ambasadei SUA la Ierusalim: 37 de morţi şi 1.000 de răniţi
UPDATE: Potrivit Al Jazeera, 37 de palestinieni au fost ucişi de către armata israeliană şi 1.000 au fost răniţi în urma confruntărilor de la graniţa Fâşiei Gaza cu Israel. A fost rănit şi un soldat israelian.
Mii de palestinieni au început luni un protest în Gaza și Cisiordania, în ziua inaugurării ambasadei SUA la Ierusalim, la care participă oficiali americani, printre care fiica lui Donald Trump, Ivanka. Tensiunea este maximă și în Orașul Sfânt.
Doi palestinieni au murit și 22 au fost răniți în Gaza de militarii israelieni care încercau să îi împiedice pe protestatari să se apropie de gardul aflat la frontieră.
Proteste au loc și la Ramallah, în apropiere de Ierusalim. Militarii israelieni se confruntă cu manifestanții ample și la nord de Bethlehem.
Protestul masiv are loc în ziua în care oficiali SUA în frunte cu Ivanka Trump și Jared Kushner, alături de liderii israelieni, participă la inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim.
Tensiunea este maximă în Orașul Sfânt, unde mii de polițiști au fost dispuși în mod suplimentar pentru a asigura securitatea.
Sărbătoare la Ierusalim, vărsare de sânge în Gaza
Ivanka Trump, oficiali americani și israelieni se află luni la ceremonia de inaugurare a ambasadei SUA la Ierusalim, în urma controversatei decizii luate recent de președintele american.
Duminică, la o recepție organizată de MAE israelian în avans pentru a marca evenimentul, a participat și reprezentantul României, în contradicție cu UE, dar în linie cu politica externă anunțată de președintele PSD Liviu Dragnea și de guvernul Vioricăi Dăncilă, care doresc mutarea ambasadei României la Ierusalim, scrie Realitatea.net.
De ce protestează palestinienii
De la 30 martie, în fiecare vineri au loc manifestaţii de-a lungul graniţei dintre Fâşia Gaza şi Israel în cadrul "Marelui marş al întoarcerii'', notează AFP, citată de Agerpres.
Această mişcare de protest urmează să atingă punctul maxim luni, cu prilejul relocării ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim. A doua zi, palestinienii deplâng ceea ce ei numesc ''Nakba'' (Catastrofa), deposedarea masivă a poporului lor în timpul conflictului care a izbucnit în 1948, după crearea statului Israel.
De fapt, demonstrația mare ar fi urmat să aibă loc chiar marți, dar a fost devansată pentru a coincide cu ceremonia.Ce se va întâmpla luni? "Vom distruge bariera şi vom intra" în Israel, a declarat Hani, un locuitor din Fâşia Gaza în vârstă de 22 ani, care s-a prezentat doar cu numele mic, dar a dat asigurări că nu se teme de moarte. "Vieţile noastre valorează mai puţin decât Palestina", a adăugat acesta.
În acest context, un purtător de cuvânt al armatei a anunţat sâmbătă seară desfăşurarea a trei brigăzi de infanterie, două în jurul Fâşiei Gaza şi una în Cisiordania ocupată, ceea ce, în opinia sa, îi va permite să dubleze efectivele unităţilor combatante.
O decizie controversată
Mutarea ambasadei readuce pe tapet statutul Ierusalimului, unul din cele mai sensibile aspecte ale conflictului israeliano-palestinian. Atât palestinienii, cât şi Israel consideră acest oraş capitala lor. Israelul a ocupat Ierusalimul de est în timpul războiului din 1967, iar ulterior l-a anexat, iar în 1980 a proclamat întregul Ierusalim capitala sa "eternă şi indivizibilă".
Această decizie a fost declarată ilegală de comunitatea internaţională, care consideră Ierusalimul de est drept ocupat şi deci, până la reglementarea statutului final prin negocieri între cele două părţi - ceea ce nu pare că se va întâmpla prea curând -, Ierusalimul nu trebuie să găzduiască ambasade.
- Furtunile devastatoare din India au luat viaţa a cel puţin 41 de persoane
- Coreea de Sud a depus o plângere la OMC împotriva deciziei SUA de a impune tarife de import
- PUBLIKA WORLD: Furtuni ucigașe în India. Cel putin 41 de persoane au murit
- Gheizerul cu cel mai înalt jet de apă din lume a erupt pentru a cincea oară în acest an