Deces suspect la Penitenciarul numărul 18 din Brăneşti. Un deținut, găsit mort (VIDEO)
S-ar putea să ajungă pe banca acuzaţiilor. Vorbim despre medicii care acum o săptămână nu i-ar fi acordat ajutor medical unui deţinut, ce la scurt timp s-a stins din viaţă în Penitenciarul numărul 18 din Brăneşti.
Bărbatul, în vârstă de 63 de ani, acuza dureri în regiunea abdomenului, fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Raional din Orhei pentru a i se oferi îngrijiri medicale.
Ajuns la faţa locului, medicii nu i-au depistat vreo maladie care ar fi putut duce la deces. Astfel, acesta a fost nevoit să se întoarcă la locul de detenţie, unde în doar 15 minute a decedat.
Potrivit procurorului-şef din cadrul Procuraturii raionului Orhei, Sergiu Bodorin, pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru încălcarea din neglijenţă a metodelor de acordare a asistenţei medicale de către un lucrător medical, soldat cu decesul pacientului.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, medicii riscă să se aleagă cu o pedeapsă cu închisoare de până la trei ani, cu sau fără privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pe un termen de la 2 la 5 ani.