Dezvoltarea relațiilor moldo-norvegiene a fost discutată de miniștrii afacerilor externe ale celor două state
foto: mfa.md
Dezvoltarea relații bilaterale între Republica Moldova și Norvegia, precum și cooperarea în cadrul diferitor organizații internaționale, inclusiv Consiliul Europei, au fost discutate de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, cu omologul său norvegian, Ine Eriksen Søreide. Întrevederea a avut loc în cadrul celei de-a 128-a Sesiuni a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care se desfăşoară la Helsingør (Elsinore), Danemarca.
În decursul întrevederii a fost abordată cooperarea dintre cele două ţări în cadrul Consiliului Europei, în special substituirea prezenței NORLAM prin asistența în domeniul justiției de 3.4 milioane de euro în implementarea Planului de Acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova 2017-2020.
Tudor Ulianovschi și Ine Eriksen Søreide au discutat un spectru larg de subiecte legate de relaţiile bilaterale, securitatea europeană şi regională, inițierea cooperării pe dimensiunea educației și cercetării, mediu și tehnologii de salubrizare a bazinelor acvatice, precum și reciclarea deșeurilor, Norvegia fiind parte la EFTA.
Ministrul Ulianovschi a ţinut să mulţumească omologului norvegian pentru sprijinul acordat de ţara sa Republicii Moldova, atât la nivel politic, cât şi în formă de asistenţă tehnică.

- Romania are un nou Guvern. Al treilea prim ministru PSD a fost votat de catre parlament. Cine este
- De Ziua Îndrăgostiţilor, iubirea pluteşte în aer şi la Guvern. Pavel Filip şi-a felicitat colegii cu ocazia sărbătorii
- Sute de internauţi au urmat exemplul lui Andrian Candu şi fac poze cu centura de siguranţă cuplată (FOTO)