Aproximativ zece mii de tineri din Chișinău vor participa pentru prima dată la alegeri
Mii de tineri din municipiul Chişinău vor putea participa la alegeri pentru prima dată. Ei spun că îşi vor exercita dreptul, pentru că vor un oraş prosper. Mihai este elev în clasa a 12-a la Liceul Teoretic "Gheorghe Asachi". El susţine că scrutinul este un moment important pentru el.
"Vor fi nişte emoţii deosebite, la fel cum a fost când prima dată am condus, când prima dată sau când pentru prima dată am vorbit într-un public mai numeros", a spus Mihai Soltan, elev.
Mihai va merge la vot împreună cu colega sa, Ingrid-Valeria.
"În viziunea mea, a vota nu înseamnă să te implici în politică, ci înseamnă să demonstrezi că nu eşti indiferent. Nu contează, tineri sau bătrâni cu toţii criticăm acest lucru, atunci de ce nu am soluţiona împreună această problemă şi tinerii, a zis Valeria Bârcă, elevă.
Şi alţi tineri din Capitală spun că vor merge duminică la vot.
"- E foarte important.
- De ce?
- Pentru că ea urmează să trăiască în oraşul acesta, adică viitorul oraşului depinde de alegerea lor!"
"Să avem o conducere corectă, să avem o conducere bună, şi fiecare vot contează".
"Este imperios necesar ca tinerii să se implice activ în viaţa socială şi politică a ţării cât şi a statului nostru pentru că viitorul depinde de noi".
Potrivit Agenţei Servicii Publice, duminică, 9 mii 750 de persoane vor putea participa pentru prima dată la un scrutin.
- NĂSTASE, ÎN CRIZĂ DE IDEI. Candidatul PPDA s-a răzgândit şi crede că oraşul are nevoie totuşi de o sală polivalentă
- Valoarea sediului PPDA de patru ori mai scumpă decât a spus Năstase
- Silvia Radu, unicul candidat la Primărie care nu s-a promovat prin intermediul bannerelor, ci prin lucruri concrete pentru oraș