Răpiri în lanț într-o universitate din Rio de Janeiro: Este ruleta rusească
Conducerea unei universități din Rio de Janeiro a cerut intervenția autorităților și trimiterea de trupe speciale pentru întăriri după o serie de răpiri în lanț, scrie presa internațională. Universitatea Federală de Rio de Janeiro (UFRJ), una dintre cele mai importante din Brazilia, transmite că nu mai face față problemelor grave de insecuritate.
Cel mai recent, o studentă care mergea prin uriașul campus științific Fundao, în nordul oraşului, a fost abordată de delicvenţi care au constrâns-o să intre timp de câteva minute într-o maşină, pentru a-i fura rucsacul, telefonul mobil şi laptopul.
Trei zile mai devreme, doi profesori ai aceleiași universități au fost sechestrați timp de 11 ore de bărbați înarmați care i-au dus într-o favelă, legați la ochi. Cadrelor universitare li s-au furat mașina, telefoanele mobile şi laptopurile. Profesorii au fost de asemenea forțați să dezvăluie PIN-urile de la cărțile de credit, iar agresorii au făcut achiziții de circa 9.000 de euro.
Universitatea şi-a exprimat “regretul că a înregistrat încă o dată (…) o infracţiune brutală şi inadmisibilă într-un campus universitar”, a transmis duminică rectorul într-un comunicat.
Campusul Fundao se întinde pe câteva sute de hectare, în apropierea favelelor Mare şi Alemao, printre cele mai violente din Rio, unde acţionează numeroase bande de traficanţi de droguri.
Rectorul a cerut recent întăriri de securitate, spunând că o singură patrulă de doi poliţişti supraveghează toate zonele de exterior din campus, cum sunt aleile, interioarele fiind sub monitorizarea unor agenţi ai unei firme private, scrie libertarea.ro.
“Numai în institutul meu, şase persoane au fost sechestrate anul trecut. Situaţia a ajuns într-un asemenea punct încât pur şi simplu ne aşteptăm să ne vină rândul. Este ruleta rusească”, a declarat Celso Caruso Neves, profesor de psihologie, pentru site-ul G1.
Rio de Janeiro este afectat de o explozie de violenţă la aproape doi ani de la Jocurile Olimpice din 2016, o situație agravată de scandalurile de corupţie şi de o gravă criză financiară.
Considerând că autorităţile locale sunt în incapacitatea de a face faţă acestei escaladări, preşedintele Michel Temer a însărcinat armata, printr-un decret din februarie, să preia comanda forţelor de securitate în statul Rio.
Externe