FAN PÂNĂ LA MOARTE. Un bărbat adună obiecte legate de The Rolling Stones
The Rolling Stones se poate mândri cu un fan invidiat chiar şi de cei mai cunoscuţi interpreţi din lume. De mai bine de trei decenii, un bărbat din Marea Britanie colecţionează postere, casete, chitări şi suveniruri ale formaţiei.
Matt Lee spune că i-a îndrăgit pe membrii grupului şi le-a apreciat creaţiile încă din adolescenţă.
"Când aveam 12 ani, de Crăciun, tatăl meu mi-a dăruit o casetă a formaţiei The Rolling Stones care se numea "Solid Rock". Am ascultat-o până s-a stricat. Îmi amintesc că prima piesă era "Honky Tonk Women", care începea cu bătăi puternice de tobe", a spus colecționarul Matt Lee.
Una din cele mai scumpe lucruri pe care le are Lee în colecţie este un contract muzical semnat de formaţie în luna mai a anului 1963. De asemenea, bărbatul are 25 de chitare pe care le-a achiziţionat la licitaţii. Matt Lee spune că a fost la aproximativ 150 de concerte susţinute de grupul The Rolling Stones în 25 de ţări.
"Prima dată am fost la un concert al acestui grup în 1995. Atunci avea doar cinci sau şase dintre albumele lor. Mi-a părut că sunt prea puţine şi mi-a crescut entuziasmul să colecționez mai multe", a spus colecționarul Matt Lee.
Lee a refuzat să spună cât a cheltuit pentru colecţia sa, dar a menţionat că este vorba despre o groază de bani. Formaţia The Rolling Stones a început, în data de 17 mai, un turneu european numit "No Filter". Acum, grupul se află în Dublin.
- "România mea frumoasă". Interpretul Ion Paladi revine cu un nou videoclip, realizat în colaborare cu Orchestra Lăutarii (VIDEO)
- Un fan beat a echipei Chelsea a postat un video care a devenit viral pe Internet. Ce a făcut băiatul este GROAZNIC (VIDEO)
- Ai aşa ceva prin casă? CAUTĂ BINE prin cutii, s-ar putea să ai ascunsă O MICĂ AVERE