Procurorii ruşi cer 14 ani de închisoare pentru un jurnalist ucrainean acuzat de spionaj
Parchetul rus a cerut luni 14 ani de închisoare împotriva lui Roman Suşcenko, jurnalist ucrainean arestat în octombrie 2016 şi acuzat de spionaj de Moscova, a anunţat avocatul acestuia, informează AFP, potrivit Agerpres.ro.
"Acuzaţia a cerut 14 ani de închisoare. Nu este pedeapsa maximă pe care o putea cere, care era de 20 de ani", a declarat Mark Feighin, avocatul lui Suşcenko, prezentat drept jurnalist de Kiev, dar acuzat de Moscova că este colonel al serviciilor de informaţii ucrainene.
"Cred că ei au ţinut cont de contextul 'Oleg Senţov", realizator ucrainean condamnat la 20 de ani de închisoare în Rusia pentru "terorism" şi care a intrat într-o grevă a foamei la mijlocul lui mai, a precizat avocatul. "Ei nu au nevoie de o nouă grevă a foamei", a adăugat el.
Verdictul ar urma să fie dat la 4 iunie.
"Subliniem încă o dată motivaţia politică a cazului. Cerem eliberarea jurnalistului Suşcenko, ostatic al agresiunii ruse", a reacţionat pe contul său de Twitter purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ucrainene, Mariana Betsa.
Roman Suşcenko a fost arestat în octombrie 2016 la Moscova de Serviciile de Securitate Ruse (FSB), care îl acuză că este un colonel al serviciilor de informaţii ale Ministerului ucrainean al Apărării.
El 'a adunat în mod intenţionat informaţii confidenţiale despre activităţi ale forţelor armate şi Gărzii Naţionale ruse', a afirmat la acea vreme Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei.
La rândul sau, Ucraina susţine că Suşcenko, în vârsta de 47 de ani când a fost reţinut, este un jurnalist şi corespondent la Paris al agenţiei de presa Ukrinform.