"Salah, pedepsit de Allah". Un lider islamic a lansat acuzații dure la adresa egipteanului
Un important conducător spiritual din Kuweit s-a luat de fotbalistul Mohamed Salah, accidentat de Sergio Ramos, în finala Ligii Campionilor 2018, câștigată cu 3-1 de Real Madrid în fața celor de la Liverpool.
Imamul Mubarak al-Bathali a scris pe Twitter că Salah este vinovat de ceea ce i se întâmplă la ora actuală. ”Allah l-a pedepsit pentru că a mâncat și a băut în timpul zilei, pentru a putea disputa o partidă de fotbal. Acesta nu este este o scuză legitimă, ca să întrerupi postul în luna sfântă”. Se referă la Ramadan, care este sfânt la arabi.
Liderul kuweitian mai consideră că Salah a căutat-o cu lumânarea, iar accidentarea este o pedeaspă divină. La final, și-a îndulcit tonul: ”Salah este un om bun, respectat. Este un bun ambasador în lume al musulmanilor. Nu trebuie să fie trist, ușa pocăinței este deschisă”.
Mohamed Salah riscă să rateze prezența la Cupa Mondială din Rusia 2018, ca urmare a problemei medicale (umărul dislocal) pe care a căpătat-o în meciul cu Real Madrid, scrie libertatea.ro