Bavaria introduce o lege prin toate clădirile publice sunt obligate să aibă crucea creștină la intrare
Bavaria introduce o nouă lege, care stârneşte controverse. Landul german doreşte să oblige toate clădirile publice să afişeze la intrare crucea creştină, relatează The Guardian. Legea intră în vigoare, deşi a avut parte de o opoziţie puternică din partea unor membri de seamă ai Bisericii Catolice şi a unor teologi importanţi, scrie libertatea.ro.
Premierul landului Bavaria, Markus Soder, membru al Uniunii Creştin-Sociale, a fost cel care a promovat această lege, care spune că are ca scop întărirea identităţii bavareze, după creşterea numărului de imigranţi musulmani.
“Vrem să transmitem un semnal clar că oamenii işi doresc să-şi pună identitatea în evidenţă”, a declarat Markus Soder, care şi-a pus o cruce şi pe peretele biroului său.
Noua lege a creat controverse. Ba chiar membri importanţi ai Bisericii Catolice au spus că această decizie va provoca tensiuni. “Crucifixul este un simbol religios autentic şi nu ar trebui să fie redus la un obiect folcloric şi la obiceiurile locale”, a spus Franz Jung, episcopul de Wurzburg.
Câteva instituţii publice, inclusiv şcoli şi muzee, au spus că nu vor respecta hotărârea, chiar dacă pot suporta consecinţe de natură legală. Studenţi de la diferite universităţi din regiune sunt hotărâţi să protesteze împotriva deciziei.
- Proiectul noului Cod al audiovizualului, aprobat în prima lectură în Parlament
- Salariul minim în sectorul real s-a majorat. Cât va constitui
- Parlamentul israelian a votat o lege care permite premierului şi ministrului apărării să decidă intrarea în război fără să reunească guvernul
- VALERIU MUNTEANU, PRINS CU FURT. În spoturile sale electorale acesta încalcă drepturile de autor ale unui compozitor