Cod Galben de SECETĂ. Culturile agricole sunt în pericol din cauza temperaturilor ridicate
Embed:
Temperaturile extreme le crează mari probleme fermierilor. Din cauza lipsei ploilor au apărut crăpături în pământ, iar culturile agricole sunt în pericol. Gheorghe Tiholaz din satul Cimişeni, raionul Criuleni, gestionează 800 de hectare de teren arabil. Bărbatul creşte diverse culturi. Potrivit lui, din cauza secetei, cel mai mult au de suferit plantaţiile de grâu, orz, porumb şi floare soarelui.
"În cazurile acestea, apa este doar de uz pentru asigurarea sistemelor de apeduct, canalizaţie şi sanitarie. Numai nu pentru irigare.Toţi agenţii economici sunt rugaţi să treacă la un regim mai econom a reurselor acvatice", a declarat Valeriu Cazac, şef de direcţiei la Serviciu Hidrometeorologic.
Potrivit agricultorului, dacă în următorile cinci zile nu vor cădea precipitaţii, fermierii vor suferi pagube esenţiale.
"Iată când luăm pământul şi îl strângem aşa în mână, el nu se ţine deloc. Când are apă el se ţine la un loc. E uscat tot. Şi iată aici apar crăpături în pământ, asta înseamnă că apă e puţină. Foarte puţină", a spus Gheorghie Tiholac, agricultor.
Secetă hidrologică ar putea compromite şi o parte din recolta de mazăre.
"Aici dacă a ieşit în două faze, asta o să se coacă şi va fi coaptă, dar asta va fi verde, asta dacă va ploua. Dar dacă nu va ploua, asta o să fie ceva roadă, dar asta n-o să fie deloc. Cam 10, chiar dacă nu 20 sau 30 de procente din roada de aici este deja diminuată pentru că e cultură de primăvară", a spus Gheorghie Tiholac, agricultor.
Potrivit meteorologilor, luni se aşteaptă ploi slabe, însă acestea nu vor fi suficiente pentru a alina durerea agricultorilor.
"În cazurile acestea, apa este doar de uz pentru asigurarea sistemelor de apeduct, canalizaţie şi sanitarie. Numai nu pentru irigare.Toţi agenţii economici sunt rugaţi să treacă la un regim mai econom a reurselor acvatice", a spus Valeriu Cazac, şef de direcţiei la Serviciu Hidrometeorologic.
Codul galben de secetă hidrologică expiră abia în data de 11 iunie.

- ATENȚIE! Întreruperi de curent în toată țara. Unde și în ce zile va fi sistată lumina
- TRICOLORII, dezamăgiţi! Meciul cu Congo programat pentru 31 mai la Viena, ANULAT
- METEO 3 iunie: Temperaturi în creştere şi ploi slabe. Regiunile în care vor cădea precipitaţii
- Veste bună pentru viticultori şi vinificatori! Aceştia vor putea cumpăra butași de calitate superioară crescuţi în Moldova