Tudor Ulianovschi a prezentat la reuniunea UNCTAD experiența Republicii Moldova în consolidarea ÎMM
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în calitatea de Preşedinte al Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare UNCTAD, a prezentat, la Geneva, în cadrul celei de-a 65-a reuniuni al acestei organizații economice internaționale, raportul anual de activitate, precum și politicile instituționale de revitalizare a activității UNCTAD la nivel mondial.
Contabilizând activitatea UNCTAD-ului în perioada 2017-2018, Ministrul Tudor Ulianovschi a menționat despre necesitatea revigorării programelor de asistenţă oferite de către agențiile specializate ale Organizației Națiunilor Unite în dezvoltarea politicilor comerciale globale și sporirii vizibilității acestei agenții ONU, specializate în domeniul economic la nivel mondial.
Evaluând activitatea Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare UNCTAD sub președinția șefului diplomației moldovenești, Secretarului General UNCTAD, Mukhisa Kituyi, a menționat dinamizarea activității acesteia, cu precădere în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabila ONU și impunerea unei foi de parcurs pentru implantarea Agendei ONU 2030. ”Pe parcursul anilor 2017-2018, UNCTAD și-a sporit vizibilitatea datorită acțiunilor și ideilor promovate de către Ministrul Ulianovschi, atât la New York, cât și în capitalele statelor membre ONU”, a specificat Secretarului General UNCTAD.
Ministrul Ulianovschi a prezentat experiența Republicii Moldova în consolidarea întreprinderilor mici și mijlocii, implementării programului Asycuda de debirocratizare a operațiunilor vamale și asigurării facilitării comerțului, exprimând mulțumiri agențiilor specializate ONU și statelor membre pentru asistența tehnică și financiară, oferită țării noastre în procesul de implementare a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU.
Noul președinte al Consiliului pentru Comerţ şi Dezvoltare UNCTAD, la propunerea grupului regional de state Asia și Pacific, a fost ales ambasadorul Libanului la ONU, Salim Baddoura.
În cadrul reuniunii, Ministrul Tudor Ulianovschi a avut o întrevedere de lucru cu Comisarului Uniunii Europene pentru Comerţ, Cecilia Malstrom.
- Comisar european: UE examinează majorarea cotelor la export pentru agenții economici din Moldova
- Ministrul Tudor Ulianovschi va întreprinde o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
- Tudor Ulianovschi: Republica Moldova este interesată în dezvoltarea comerțului cu Regatul Unit