Prințul Harry a anunțat că Olanda va găzdui a cincea ediție a Jocurilor Invictus
Prințul Harry a anunțat că Olanda va găzdui a cincea ediție a Jocurilor Invictus. Următoarea ediție a competiției organizată sub patronajul Familiei Regale Britanice, va avea loc în 2020 la Haga, a anunțat ducele de Sussex, scrie libertatea.ro.
“Olanda a susținut Jocurile încă de la început și știu că toată lumea se va implica pe deplin și va sprijinii soldații și veteranii care și-au slujit țările atât de curajos”, a spus Prințul Harry.
Evenimentul sportiv dedicat militarilor veterani răniți în teatrele de operațiuni a fost fondat de Prințul Harry în 2014. De atunci au fost organizate trei ediții. Prima a fost în Londra, 2014, a doua în Orlando – SUA – în 2016 și a treia, anul trecut, în Toronto, Canada.
Anul acesta, în octombrie va avea loc cea de-a patra ediție în Sydney Australia. Ducele și Ducesa de Sussex vor participa la eveniment. De altfel, în 2017, Harry și Meghan Markle au apărut prima dată împreună în timpul Jocurilor Invictus din Toronto, acolo unde fosta actriță din Suits filma pentru serialul care a făcut-o celebră.