Noi încercări de a introduce colete suspecte într-o închisoare, soldate cu eşec (VIDEO)
Noi încercări de a introduce substanţe şi obiecte interzise pe teritoriul închisorii au fost soldate cu eşec. Angajaţii Penitenciarului numărul 18 de la Brăneşti au contracarat două tentative de acest gen.
Ieri, în jurul orei 14:00, în timp ce colaboratorii instituţiei de detenţie patrulau zona respectivă, au observat cum un colet este aruncat peste edificiile de pază. Ridicat şi supus unei verificări, în interiorul acestuia a fost găsit un telefon mobil.
Cea de-a doua tentativă a fost contracarată în această noapte, în jurul orei 02:00. Gardienii închisorii au văzut cum un alt "obiect zburător" îşi face apariţia peste zidurile puşcăriei. De această dată, în interiorul acestuia au fost depistate trei pachete cu drojdie uscată, scrie canal3.md
Despre ambele cazuri au fost informate Inspectoratele de Poliţie teritoriale. Oamenii legii urmează să dea de urma celor care se fac vinovaţi de aceste fapte şi să-i tragă la răspundere.