Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă. Bunăoară, despre cuvântul "tranziție".

Tranziția este un fel de spune mai savant trecere. Cu unele precizări – e vorba de procese mai abstracte decât trecerea dintr-o cameră în alta sau de traversarea străzii. E o trecere, lentă sau bruscă, de la o stare la alta, de la o situație, de la o idee sau o formă la alta.

Noi vorbim mai ales despre tranziția de la totalitarism la democrație și de la economia planificată  la cea de piață. Adică, de la ceva neplăcut la ceva necunoscut. În această perioadă ce e vechi nu se grăbește să plece, iar ce e nou nu se grăbește să vină.

De aceea toată lumea se plânge. Unii plâng de jalea vechiului de care nu vor să se despartă și de frica noului de care le e frică. Alții se lamentează că noul pe care îl consideră ideal și perfect vine prea încet. Cu toţii vrem să ajungem undeva. Unii înainte. Alții înapoi. Și stăm pe loc într-o tranziție al cărei capăt nu se vede.

Lamentații inutile și deseori ipocrite. Pentru că totul e o permanentă tranziție. Consfințită de legea conservării materiei. Conform acestei legi, nimic nu se pierde, totul se transformă. Neîncetat. Perioadele de stabilitate sunt puține și relativ scurte. Chiar și omul, în creșterea lui de la embrion la senil traversează o continuă perioadă de tranziţie. Marele scriitor argentinian Jorge  Luis  Borges spunea într-un interviu că, de fapt, toate epocile sunt de tranziţie. Filozoful american Francis Fukuyama a încercat să-l contrazică postulând în titlul unui bestseller că istoria s-a terminat. Istoria a zâmbit ironic și la rândul ei l-a contrazis pe Fukuyama.  

Cică există un blestem chinezesc: să trăiești toată viața într-o epocă de tranziție. Chinezii prețuiesc stabilitatea. Dar cel mai mult o prețuiesc femeile care îmbină stabilitatea cu tranziția afirmând că cei mai frumoși 10 ani din viața unei femei sunt între 28 și 30.

Nu vă temeți de tranziție, n-o blestemați și n-o înjurați. Pentru că tranziția e în fond mișcare. Mișcarea este viață. Iar antonimul vieții știți care e.  Este tranziția spre necunoscut. Un necunoscut despre care multă lume vorbește însă te-ai mira să știe cineva ceva cu precizie ce anume şi cum este.