Sportiva Elena Iabanji a învins cancerul, iar apoi a devenit campioană a Portugaliei la Trail
A învins cancerul, iar apoi a devenit campioană a Portugaliei la Trail! Este vorba despre atleta din Moldova Elena Iabanji, care are o poveste de viaţa cutremurătoare.
Originară din satul Tartaul, raionul Cantemir, a emigrat în anul 2003 împreună cu cei doi fii ai săi în Portugalia şi s-a stabilit la Lisabona. Motivul acestei schimbări radicale în viață a fost unul prozaic: Elena nu putea să-şi întreţină familia cu salariul pe care-l ridica muncind în calitate de vânzătoare.
Peste 7 ani cerul a căzut peste ea. Moldoveanca a fost diagnosticată cu cancer! Însă Elena Iabanji nu a cedat în fața maladiei, a luptat cu aceasta şi s-a vindecat de această boală necruțătoare. Maladia ei a fost descoperită la timp, încă în stadiu incipient.
"Nu vreau să pronunţ cuvântul cancer, dar a fost... Din fericire, a fost o variantă mai uşoară, am fost operată şi nu am făcut ”chimie”. Am fost operată şi am avut timp de recuperare. Am început să-mi construiesc planurile şi, fără să-mi dau seamă, deja nu mă mai gândeam la boală. Îmi făceam mai mult planurile de viitor", a spus atleta, Elena Iabanji.
Medicii i-au sugerat să meargă la sala de sport pentru a se recupera mai repede. De aici a pornit pasiunea Elenei faţă de atletism. Aceasta a început să alerge zi de zi în urmă cu 8 ani. Sportiva merge la antrenamente după ce termină ce are de lucru, ea fiind angajată ca menajeră.
Prima mare victorie a venit în 2014, când tartauleanca s-a impus în Campionatul Portugaliei în curse de trail în categoria sa de vârstă.
"Când a venit acea victorie, colegii mei au fost mai fericiţi, decât mine. Ei erau mai euforici. Pe urmă, este clar lucru că m-am bucurat, ai un statut. După statut te învită la competiţii mai mari", a spus atleta, Elena Iabanji.
Au urmat şi alte rezultate notorii. Acum un an Elena Iabanji a câştigat Super-Maratonul Portugaliei de 24 de ore, iar săptămâna trecută a triumfat în cursa similară de la Chişinău, stabilind un record absolut pentru ţara noastră - 178 de kilometri parcurşi.
Ajunsă la 51 de ani, atleta visează să reprezinte Republica Moldova în competiţiile internaţionale.
"Deja am experienţă şi aş fi mândră să ridic drapelul ţării pe un podium internaţional" a spus atleta, Elena Iabanji.
Pe 16 iulie Elena Iabanji va concura la Cupa Portugaliei de Trail Montan.