PUBLIKA WORLD: Manevre militare în Taiwan. La exerciții iau parte mii de soldaţi, tancuri, avioane şi elicoptere
Armata taiwaneză a respins o invazie a forțelor ocupante chineze, care au încercat să preia controlul asupra bazei militare Taichung. Din fericire, nu a fost un caz real, ci un antrenament.
Mii de militari taiwanezi au luptat la sol și în aer. Avioane de vânătoare, elicoptere, tancuri, blindate și lansatoare de rachete au fost implicate în manevre. Autoritățile de pe insula asiatică s-au declarat încrezătoare că pot respinge o invazie a Chinei, care consideră Taiwanul parte a teritoriului său. Cele două ţări se acuză frecvent de escaladarea tensiunilor în urma exerciţiilor militare pe care le organizează.
Taiwanul s-a separat de China în urma războiului civil din 1949. Conflictul nu s-a încheiat cu un acord de pace, iar din punct de vedere juridic, cele două state se află şi acum în război.