Istoria Holocaustului va fi predată și studiată mai aprofundat în şcolile din Moldova
Istoria Holocaustului va fi predată mai aprofundat în şcolile din Moldova. În acest sens, mai multe centre evreieşti din ţară au oferit consultaţii pentru 200 de profesori de istorie. De asemenea, în curând, la Chişinău ar putea fi deschis primul muzeu dedicat victimelor Holocaustului.
"Sper să avem o comunicare mai bună cu Consiliul Municipal Chişinău care din varii motive, dar mai ales din cele legate de alegerile la nivel de primărie a cam întârziat cu luarea deciziei privind transferul edificiului Bibliotecii evreieşti de pe strada Eugen Doga din proprietate muncipală în proprietatea statului şi în subordinea noastră pentru a organiza acest muzeu", a declarat Monica Babuc, ministrul Educaţiei şi Culturii.
"Acum am ocazia să văd progresele înregistrate atât în domeniul educaţiei, cât şi pe segmentul culturii în alte proiecte, dar şi în cel privind deschiderea muzeului. Progresele pe care le-aţi înregistrat se datorează, în mare marte, dvs", a menționat Andrew Baker, reprezentantul preşedintelui OSCE.
În scurt timp, Ministerul Educaţiei şi Culturii urmează să contribuie şi la realizarea unor proiecte de întreţinere a cimitirelor evreieşti. Potrivit istoricilor, numărul exact al evreilor omorâţi în timpul Holocaustului în cel de-al Doilea Război Mondial nu este cunoscut, însă cifra aproximativă ar fi de şase milioane.