ÎNTÂLNIRE ISTORICĂ! Donald Trump și Kim Jong-un, pentru prima oară față în față. Oficialii au avut discuţii cu uşile închise
Cel mai așteptat eveniment al anului s-a produs. Preşedintele american Donald Trump şi cel nord-coreean, Kim Jong Un, au schimbat o strângere de mâini istorică, prima dintre un lider de la Washington și unul de la Phenian. Întâlnirea a avut loc într-un hotel de lux din Singapore.
Ca deobicei pompos în declarații, Donald Trump a prevăzut o relație formidabilă cu omologul său nord-coreean, în timp ce Kim Jong Un s-a declarat încântat să-l întâlnească în sfârșit pe liderul american.
"Mă simt foarte bine. Vom avea o discuție foarte bună și vom înregistra succese notabile. Sunt onorat să fiu aici și sunt sigur că vom avea o relație formidabilă", a declarat președintele SUA.
"Nu a fost ușor să ajungem aici. Trecutul, vechile practici şi prejudecăţi au lucrat împotriva noastră, dar le-am depăşit pe toate şi astăzi suntem aici", a precizat liderul Coreei de Nord.
Cei doi s-au așezat ulterior la negocieri cu ușile închise, care au durat aproximativ 50 de minute. Apoi, preşedintele Statelor Unite şi liderul Coreii de Nord au demarat o reuniune cu echipele lor. Și acolo, Trump a preluat frâiele discuțiilor.
"Vom rezolva o problemă foarte mare, o dilemă care până acum nu a putut fi rezolvată. Știu că doar lucrând împreună vom reuși să o depășim. Vă mulțumesc din suflet", a menţionat Donald Trump.
Cei doi au avut un dejun de lucru, care a încheiat summitul istoric asupra viitorului arsenalului nuclear al Phenianului. Analiştii internaţionali susţin însă că discuţiile pe acest subiect vor fi complicate şi ar putea dura ani. Asta pentru că puterea nucleară este pentru Kim Jong Un garanția cea mai solidă că regimul lui va rămâne la putere.
Externe