ACORD istoric. Macedonia îşi schimbă numele
Embed:
După un sfert de secol de dispută, autorităţile din Macedonia au hotărât să rezolve conflictul cu Grecia cu privire la denumirea țării lor. Premierul de la Skopje, Zoran Zaev, a ajuns la un acord cu Atena, pentru ca țara sa să-şi schimbe numele în "Republica Macedonia de Nord". Potrivit oficialului macedonian, această decizie va permite statului său să adere la NATO şi la Uniunea Europeană.
"Multe generaţii au avut de pierdut din cauza acestei dispute. Ţara noastră trebuie să meargă înainte, să fie egală cu Occidentul, să concureze cu celelalte state şi să aibă aceeaşi calitate a vieţii", a menţionat Zoran Zaev, premierul Macedoniei.
Disputa datează de la începutul anilor '90, după dezmembrarea fostei Iugoslavii. Unul dintre micile state care a apărut după această ruptură s-a denumit Macedonia, ceea ce a înfuriat autorităţile de la Atena. Asta pentru că Grecia consideră folosirea acestui nume drept o pretenție teritorială asupra provinciei grecești cu același nume. În 1993, Atena a reuşit să convingă ONU ca acest stat să fie recunoscut sub denumirea de Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Din cauza disputelor, pe parcursul anilor, autorităţile elene au blocat orice intenţie a statului vecin de aderare la NATO sau Uniunea Europeană. Acum, însă, după ce autorităţile macedoniene s-au arătat dispuse să schimbe numele ţării, lucrurile ar putea lua o cu totul altă întorsătură.
"Am ajuns la un acord şi sunt fericit. Este o înţelegere bună întrucât îndeplineşte cerinţele Greciei", a precizat Alexis Tsipras, premierul Greciei.
Negocierile cu autorităţile de la Skopje le-a purtat premierul Greciei, Alexis Tsipras, care i-a dat personal această veste preşedintelui.
"Trebuie să subliniez că în continuare totul depinde de paşii pe care îi va face ţara vecină", a declarat Prokopis Pavlopoulos, preşedintele Greciei.
Decizia autorităţilor de la Skopje este susţinută de majoritatea localnicilor: "Macedonia va rămâne mereu pentru mine Macedonia. Dacă cineva crede că e mai bine să fie denumită Macedonia de Nord, să o denumească".
Sunt însă şi din cei care se împotrivesc. Prin centrul Capitalei au apărut deja pancarte pe care scrie "Europa, numele ţării noastre este Macedonia". În februarie, când au apărut primele zvonuri că statul s-ar putea redenumi, sute de macedonieni au ieşit în stradă.
Pentru ca statul să fie redenumit, o decizie în acest sens trebuie aprobată de Parlamentul macedonian şi supusă unui referendum. Dacă disputa va lua sfârşit, în această vară, autorităţile de la Skopje vor depune noi cereri de aderare la NATO şi UE, care pentru prima dată ar putea avea undă verde.

acord, Macedonia, macedonia îşi schimbă numele, premierul Macedoniei, Zoran Zaevtoate TAG-urile
Externe
Externe