Să uităm pe câteva clipe de evenimente şi să vorbim despre vorbe – despre originea şi sensul lor, despre întrebuinţarea lor corectă sau mai puţin corectă.

Bunăoară, despre consumism şi consumerism. Ele există în limbă, dar numai parţial în dicţionare. Adică, consumismul lipseşte cu desăvârşire, iar consumerismul este un englezism definit ca mișcare de mase care își propune apărarea intereselor consumatorului față de abuzurile specifice societății de consum, precum și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Dar în dicţionarele englezeşti acesta figurează şi cu un alt sens, cel de : "preocupare (excesivă) de achiziţionarea de bunuri".  Deci, un sens pozitiv şi altul negativ.

Termenul "consumism" corespunde sută la sută cu "consumismo" din italiană şi din spaniolă, dar e puțin probabil să fi fost preluat din ele. Este mai degrabă derivat de la cuvântul "consum" cu atașarea foarte productivului sufix international "-ism". Şi în italiană, ca şi în engleză, s-a produs o anumită specializare: consumerismo (preluat din engleză) a preluat sensul de "mişcare de apărare a consumatorilor", fiind dublat de un calc cu acelaşi sens, consumatorismo; iar  consumismo şi-a asumat sensul negativ legat de formula "societate de consum".

În presa românească şi în internet circulă ambele forme, şi consumerism, şi consumism,  preponderent cu sensul negativ.  Totuşi, termenul "consumism" pare să fie preferat şi e posibil ca şi lexicografii români să urmeze exemplul englezilor şi italienilor şi să ateste specializarea termenilor – consumerism pentru apărarea drepturilor consumatorilor şi consumism pentru consumul exagerat.

Problema consumului exagerat a fost abordată de filozoful german Erich Fromm în cartea sa "A avea sau a fi?" El a relevat că consumismul nu cuprinde doar comerțul, ci și cultura și arta. În toate sferele au apărut direcții speciale care satisfac necesitățile impuse maselor.  Publicitatea stimulează poftele și consumul.  Paradoxal, dar societatea de consum a dat naștere și criticii sale în artă – arta pop ia mereu în zeflemea societatea de consum, deşi este destul de armonios integrată în ea.  

Societatea de consum nu poate exista mult timp în stabilitate și fericire.  Resursele naturale sunt epuizabile. Dacă nu vor fi găsite surse alternative de energie, criza va fi globală și nu doar economică.  Pe de altă parte, orice majorare a consumului conduce mai devreme sau mai târziu la criză economică. În al treilea rând, nevoile cresc în permanență și tot progresul omenirii s-a concentrat exclusiv asupra lor.  Cu toate acestea, consumul continuă.  Până când?  Nu se ştie, dar e cert că până atunci cuvântul "consumism" nu se va transforma în arhaism