Cât ar putea costa Galaxy X, primul smartphone Samsung cu ecran pliabil
Galaxy X va fi, potrivit zvonurilor de până acum, primul smartphone cu ecran pliabil din lume, Samsung încercând astfel să dicteze un nou trend de urmat pentru întreaga industrie smartphone, scrie go4it.ro.
Potrivit estimărilor făcute de analişti sud-coreeni, Galaxy X se va face remarcat şi printr-o "performanţă" mai puţin dorită, intrând pe lista scurtă a celor mai costisitoare telefoane Samsung lansate vreodată. Preţul exorbitant este însă justificat prin poziţionarea lui Galaxy X ca produs de lux oferit în serie limitată. Neoficial, limitarea volumului de producţie ar putea fi o consecinţă a riscurilor deloc neglijabile, asumate de Samsung prin lansarea unui produs care integrează atât de multe tehnologii testate până acum doar în condiţii de laborator.
Ales pentru a acoperi costurile mari de fabricaţii şi perspectiva unei rate peste medie de apariţie a defectelor, preţul de 1850 dolari va tempera totodată apetitul cumpărătorilor pentru noul gadget, Galaxy X fiind un produs dificil de livrat în serie mare. În primă etapă, Samsung va avea cu siguranţă de remediat unele probleme care poate nu au ieşit în evidenţă pe durata testelor interne, vizând atât aspecte de ordin tehnic cât detalii care ţin de fabricarea dispozitivului.
Din puţinele informaţii disponibile, aflăm că Galaxy X va avea două moduri de folosire. Utilizatorii vor putea opta pentru modul de folosire cu o singură mână, având ecranul pliat şi aproximativ 4,5” suprafaţă de afişare. În schimb, modul extins duce suprafaţa utilă a ecranului la 7.3”, comparabil unei tablete de mici dimensiuni.
Dacă nu apar probleme majore iar reacţia primilor posesori de telefoane Galaxy Xi este favorabilă, Samsung ar putea diversifica oferta de telefoane pliabile în a doua parte a anului viitor. Deocamdată, surse din rândul furnizorilor Samsung dezvăluie că primele livrări de componente pentru modelul Galaxy X nu vor începe mai devreme de luna noiembrie. Fiind nevoie de timp pentru asamblare şi acumularea unor stocuri suficiente de produse, este puţin probabil să vedem noul Galaxy X în ofertele magazinelor mai devreme de începutul anului viitor.