Accident în lanţ pe strada Șciusev din Capitală. O persoană, RĂNITĂ
Un accident în lanț cu implicarea a trei mașini a avut loc, azi-noaptea, pe strada Șciusev din centrul Capitalei. În urma impactului, o persoană a ajuns la spital cu răni ușoare. Șoferul care s-ar face vinovat de accident circula cu viteză excesivă.
Într-o curbă periculoasă, el a intrat pe contrasens și a lovit două automobile ce veneau din față. Până la venirea polițiștilor în zonă s-a format ambuteiaj. Un troleibuz a rămas blocat, iar unii șoferi circulau chiar pe trotuar.
Conducătorul auto care a fost lovit din față a tras o sperietură zdravănă, iar pasagera care se afla alături a fost transportată de o ambulanță.
„ Veneam tot pe regulă, regulamentar și am văzut că el zboară de acolo de după colț, da zboară serios și vedeți și singuri. Nu știu cum am scăpat viu încă.”
Potrivit medicilor, pacienta este în afara oricărui pericol.
„ La moment pacienta se află la investigații. La prima examinare starea pacientei e stabilă, puțin leziunea buzei superioare are.”
Tânărul care a provocat accidentul a refuzat să vorbească cu echipa de filmare.
AMB „ - Cum s-a întâmplat, de unde veneați? Vă rugăm să ne spuneți. ”
Șoferul vitezoman riscă să rămână până la trei ani fără permis.
- Carnagiu pe A1: 4 morţi şi 3 răniţi grav, după ce un şofer de 70 de ani a intrat pe contrasens (IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOŢIONAL)
- ACCIDENT GRAV la Soroca. Un bărbat a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-un șanț
- Explozie puternică într-un club de noapte din Venezuela: 17 persoane și-au pierdut viața