Carnagiu pe A1, soldat cu 4 morţi şi 3 răniţi grav, după ce şoferul unei maşini a intrat pe contrasens, între Deva şi Simeria.
Bilanţul iniţial era de trei morţi şi patru răniţi, însă unul dintre răniţi, cu traumatisme severe, a decedat ulterior.
La volanul autoturismului care a provocat nenorocirea se afla un şofer în vârstă de 70 de ani, care ar fi intrat greşit pe autostradă, la un sens giratoriu, ajungând pe contrasens.
Potrivit reprezentanţilor ISU Hunedoara, dintre cele patru persoane rănite, una a suferit traumatisme severe iar alte trei sunt rănite mai uşor şi conştiente. Ulterior, persoana rănită grav a decedat.
Traficul rutier este blocat şi deviat pe DN7. Poliţiştii fac cercetarea la faţa locului, scrie observator.tv