Vânzarea de arme către Turcia, blocată de Senatul SUA după ce Ankara a cumpărat sistemele ruseşti de rachete S400
Tensiunile dintre Statele Unite şi Turcia se acutizează. Senatul american solicită blocarea vânzării către Ankara a avioanelor de luptă F35 şi F16, precum şi a sistemelor antiaeriene Patriot. Motivul îl constituie achiziţia de către Turcia a sistemelor ruseşti de rachete S400.
În documentul aprobat de Senat se arată că decizia Ankarei poate afecta sistemele comune de apărare.
Un alt motiv de nemulţumire al senatorilor este arestarea unui pastor evanghelist american, pe care autorităţile turce îl acuză că ar fi membru al reţelei lui Fethullah Gullen şi că ar fi implicat în tentativa de lovitură de stat din 2016.
Turcia a reacţionat imediat şi a acuzat SUA că nu respectă parteneriatul strategic şi că încalcă acordurile comerciale.
Turcia este una dintre cele 12 ţări care au contribuit financiar la programul de dezvoltare al avioanelor F35.
- Dezvoltarea relațiilor comercial-economice între Republica Moldova și SUA, discutate la Washington (FOTO)
- Scrutinul prezidenţial din Turcia: Ultima zi în care turcii din Germania pot vota
- Un tribunal din Turcia l-a achitat pe faimosul rapper Ezhel, acuzat de incitare la consum de droguri
- SUA s-au retras din Consiliul pentru Drepturile Omului. Mike Pompeo: Consiliul dă dovadă de o ipocrizie fără margini