Cerere în căsătorie INCREDIBILĂ! Viitoarea mireasă a rămas fără cuvinte (VIDEO)
Gest fabulos al unui antrenor de fitness din Noua Zeelandă. Josef Rakich a pregătit un scenariu desprins din poveste, pentru a o cere pe iubita sa în căsătorie, iar pentru momentul culminant al evenimentului a închiriat cel mai mare stadion din ţară, scrie canal3.md.
Josef a repetat gestul său de multe ori şi până în cele mai mici detalii, iar cei mai de încredere amici i-au fost alături şi l-au ajutat să se descurce, atunci când emoţiile l-au copleşit.
Mirele a mers la un salon auto şi i-a cumpărat iubitei sale maşina ei preferată, pe care a vopsit-o în roz, culoarea pe care o adoră mireasa. După, s-a pus în mişcare scenariul din poveste.
Josef a luat-o pe Maryam pentru o plimbare cu elicopterul şi a legat-o la ochi pentru a o induce în eroare pe iubita sa.
Îndrăgostiţii au aterizat pe Eden Park, stadionul pentru rugby cu o capacitate de 60 de mii de locuri, pe care Josef l-a închiriat în exclusivitate pentru acest eveniment.
Odată aterizaţi, cei doi au ieşit din elicopter, iar mirele şi-a condus aleasa spre o cutie uriaşă, în care se afla maşina. Maryam a amuţit când şi-a văzut iubitul în genunchi.
Femeia a fost atât de impresionată, încât nu ştia unde să privească: la iubitul ei, care o cere de nevastă, sau la cadoul maşină, aflat în partea opusă.
În cele din urmă, ea a revenit cu picioarele pe pământ şi i-a spus "da" lui Josef, iar după, a urmat marea petrecere.
Fapt divers
- Noua Zeelandă, prima țară din lume care pune capăt exploatărilor petroliere și gazelor offshore
- Un cinematograf din Noua Zeelandă interzice spectatorilor purtarea pijamalelor şi a salopetelor la proiecţii. Care este motivul
- Doi bătrâni din Noua Zeelandă au murit în aceeaşi zi la distanță de două ore, după 61 de ani de căsnicie
- Noua Zeelandă introduce o taxă pentru turiștii străini. Banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea infrastructurii