Fost polițist bănuit de trafic de influenţă. A pretins 1500 de euro ca un şofer beat să nu treacă testarea alcoolscopică
Un bărbat din Bălți a fost reținut și este cercetat penal de ofițerii și procurorii anticorupție. Individul este bănuit de trafic de influență.
Temei pentru inițierea cauzei penale a servit denunțul unei persoane, care susține că omul ar fi primit 1500 de euro, sub pretextul că poate soluționa un caz de eschivare a conducătorului auto de la testarea alcoolscopică.
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, la începutul lunii septembrie 2017, bărbatul în virtutea funcției deținute anterior în cadrul Inspectoratului Naţional de Patrulare Regimentul Nord, printr-un intermediar, ar fi pretins și primit mijloacele bănești ce nu i se cuvin.
Cei doi bărbaţi ar fi dat asigurări că pot determina angajații poliției, precum și procurori din cadrul Procuraturii Bălți, să adopte o decizie favorabilă pe caz, astfel încât șoferului să nu-i fie luat permisul de conducere.
Pentru faptele săvârşite, fostul polițist a fost reținut pentru 72 de ore. În cadrul percheziției la domiciliul acestuia, au fost găsite mijloace bănești, asupra cărora a fost aplicat sechestru, în vederea recuperării prejudiciului cauzat. Este de menționat că bărbatul și-a recunoscut integral vina.
Pentru trafic de influență, legislația în vigoare prevede o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei.
Urmărirea penală este condusă de Serviciul Nord al Procuraturii anticorupție.
Actualitate