Scandalul Panama Papers mocneşte. Noi detalii apar la iveală despre banii lui Lionel Messi
Un nou episod in dosarul Panama Papers, la mai bine de doi ani de la izbucnirea uriaşului scandal. Noi dezvăluiri despre bogaţii lumii şi banii ascunşi de aceştia în paradisurile fiscale scot la iveală documente care leagă nume precum fotbalistul Lionel Messi, firma de bijuterii Cartier sau preşedintele Argentinei, de conturi offshore folosite pentru a-şi ascunde banii de fisc, scrie Digi24.ro
Noile documente aduc alte dovezi că Lionel Messi s-ar fi folosit şi de o companie offshore deschisă în Panama, pentru a-şi pune la adăpost banii de fiscul din Spania, unde joacă, şi de cel din Argentina, ţara sa natală. Ar fi a treia companie folosită de superstarul Barcelonei, după cele din Uruguay şi Belize.
Lionel Messi are deja , împreună cu tatăl său, o condamnare de 21 de luni de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în Spania şi a fost nevoit să plătească 2 milioane de euro.
De paradisurile fiscale s-ar fi folosit şi una dintre cele mai mari case de bijuterii din lume: Cartier.
Noi dezvăluiri fac legătura şi dintre politicieni şi milioane de dolari lipsă din vistieria unor state precum Malaysia, Kuwait şi Rusia.
Vitaly Malkin, un oligarh rus care a demisionat în 2013 din Senatul din Moscova este deţinătorul a două companii în paradisul fiscal din Insulele Virgine. Una dintre ele controlează un cont dintr-o bancă elveţiană în valoare de 200 de milioane de dolari.
Pe lista politicienilor care şi-au ascuns banii şi afacerile de fisc mai apar şi preşedintele Argentinei, Mauricio Macri şi tatăl acestuia, dar şi fiica preşedintelui Kazakhstanului.
Externe
- Guvernul japonez pregăteşte cursuri împotriva hărţuirii sexuale pentru înalţi funcţionari
- SCANDALUL de la Băcioi: Consilieri şi secretarul consiliului local, repus în funcţie, ACUZĂ primarul localităţii de ilegalităţi
- Lionel Messi, supus unui control antidoping inopinat la baza de cantonament de la Bronniţi