Liderul Kim Jong Un se ţine de cuvânt. Coreea de Nord a distrus patru situri nucleare și balistice
Coreea de Nord a distrus patru situri de testări balistice și nucleare, ținându-se de promisiunea făcută de liderul Kim Jong Un omologului său american, Donald Trump. Anunțul a fost făcut chiar de președintele SUA în cadrul unei reuniuni a cabinetului său.
Liderul american a lăudat acțiunile Phenianului și a declarat încă o dată că principalele manevre militare comune cu Coreea de Sud sunt de acum suspendate pe termen nedefinit. În aprilie 2018, Nordul a proclamat sfârșitul testelor sale nucleare și închiderea centrului său de testare atomică.
Întâlnirea dintre președintele american, Donald Trump, și omologul său nord-coreean, Kim Jong Un, în 12 iunie la Singapore a contribuit la o destindere și mai mare a relațiilor dintre cele două țări.
Liderul de la Phenian i-a promis atunci că va renunța la testările nucleare și balistice, iar șeful de la Casa Albă i-a garantat securitatea regimului nord-coreean.
Externe