A prejudiciat statul cu peste 300.000 de lei. Un fost inspector fiscal din Drochia, pe banca acuzaţilor
Un fost inspector fiscal din Drochia, care timp de cinci ani a prejudiciat statul cu peste 300.000 de lei, va compărea în faţa magistraţilor. Procurorii Anticorupţie au încheiat urmărirea penală în dosarul în care acesta este învinuit de abuz în serviciu şi l-au trimis în instanţă.
Potrivit anchetei, în perioada anilor 2012-2017, fostul angajat al Serviciului Fiscal de Stat a eliberat mai multor persoane fizice patente de întreprinzător fără achitarea taxelor de eliberare sau prelungire a acestora.
De asemenea, învinuitul a admis ca beneficiarii să nu plătească contribuţiile de asigurare socială de stat. Astfel, fostul inspector fiscal a cauzat prejudicii Serviciului Fiscal de Stat în valoare de peste 120.000 de lei şi peste 190.000 lei prejudiciu Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
Judecătorul de instrucţie a decis sechestrarea bunurilor imobile și mijloacelor de transport ale învinuitului.
Dacă va fi găsit vinovat, făptuitorul riscă închisoare de până la şase ani cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții pe un termen de până la 10 ani.
Social
- Au furat un seif cu sume enorme de bani dintr-o locuinţă din sectorul Ciocana. Nu o să crezi ce au făcut cu el (VIDEO)
- O moldoveancă, acuzată de spionaj în favoarea României, arestată la Moscova
- Percheziţii în nordul ţării. Ce au descoperit poliţiştii în gospodăriile unui bărbat şi a unei femei (VIDEO)