Eurodeputat: România va promova Republica Moldova în perioada când va deține președinția Uniunii Europene
Republica Moldova reprezintă o temă prioritară pe care România intenționează să o promoveze în perioada când va deține președinția Uniunii Europene. Declarația îi aparține eurodeputatului Marian Jean-Marinescu şi a fost făcută în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TVR.
"Am putea să venim cu Moldova ca temă și poate să încercăm să introducem Moldova pe o traiectorie europeană. După mine, este datoria României să încerce să facă acum ceva pentru Republica Moldova", a declarat europarlamentarul român, Marian Jean-Marinescu.
Europarlamentarul român a declarat, de asemenea, că este nevoie și de dorință din partea Chișinăului și că, până la momentul preluării președinției UE de către România, autoritățile de la București vor înțelege dacă s-a schimbat ceva în Moldova după alegerile parlamentare din toamnă.
Și ministrul român pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, și-a exprimat convingerea că țara sa va discuta mai mult despre Moldova în cadrul UE în perioada în care va deține președinția.
Declarațiile au fost făcute în cadrul celei de-a cincea sesiuni a Comisiei Interguvernamentale România – Republica Moldova pentru Integrare Europeană.
Țara vecină va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2019.
Politică