Prinţul William califică Teritoriile palestiniene drept "ţară" în dialogul său cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene
Prinţul William, duce de Cambridge, aflat într-o vizită care se doreşte apolitică în Orientul Mijlociu, a părut să încalce miercuri limbajul diplomatic uzual, calificând Teritoriile palestiniene drept "ţară", în cursul întâlnirii sale cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, la Ramallah, informează AFP, potrivit Agerpres.ro.
După ce fusese primit de premierul israelian Benjamin Netanyahu în ajun la Ierusalim, ducele de Cambridge şi-a continuat vizita în Cisiordania, aflată sub control israelian, aceasta fiind prima vizită oficială a unui membru al familiei regale britanice în Israel şi în Teritoriile palestiniene.
Primele sale cuvinte pentru preşedintele ANP au contrastat cu discursul comun utilizat de diplomaţii occidentali care se confruntă cu complexitatea lingvistică a conflictului israeliano-palestinian.
"Mulţumesc că m-aţi primit şi sunt foarte bucuros de o colaborare atât de strânsă între cele două ţări ale noastre şi de succesele înregistrate în domeniile educaţiei şi umanitar", a spus el, vorbind liber.
Diplomaţii occidentali evită în general să se refere la Teritoriile palestiniene ca la un stat sau o ţară.
Adunarea Generală a ONU a acordat în 2012 statutul de stat observator nemembru Palestinei. Teritoriile palestiniene se presupune că într-o zi vor forma statul independent la care aspiră palestinienii.
Solicitat de AFP, Ministerul de Externe britanic nu a precizat dacă alegerea cuvintelor prinţului a fost întâmplătoare sau deliberată.
"Guvernul britanic susţine crearea unui stat palestinian suveran, independent şi viabil, coexistând cu Israelul în pace şi securitate", a indicat un purtător de cuvânt. "Regatul Unit va recunoaşte un stat palestinian în momentul în care aceasta va favoriza cel mai mult pacea", a adăugat el.
Preşedintele Abbas a reafirmat în cursul întrevederii sale cu ducele de Cambridge că palestinienii sunt hotărâţi "să ajungă la pace cu Israelul".
Prinţul şi-a continuat vizita în Teritoriile palestiniene, asistând la un spectacol de dansuri şi cântece tradiţionale palestiniene.
El s-a întâlnit apoi cu primarul Ramallahului, Moussa Hadeel, care i-a oferit un inel pe care sunt gravate numele oraşelor palestiniene dinainte de 1948 - data creării Israelului - unele aflându-se acum în Israel.
Ducele de Cambridge şi-a încheiat după-amiaza printr-o partidă de fotbal cu câţiva copii palestinieni, supervizată de preşedintele Federaţiei de fotbal palestiniene, Jibril Rajoub.
Vizita prinţului William are loc în timp ce orizontul păcii pare îndepărtat, iar pentru el exerciţiul diplomatic este delicat, comentează AFP.
Membri ai dreptei israeliene au criticat faptul că partea vizitei prinţului în Ierusalimul de Est şi în Oraşul Vechi, ce va avea loc joi, este prezentată de britanici ca desfăşurându-se în Teritoriile palestiniene ocupate.
Anexarea Ierusalimului de Est de către Israel nu a fost recunoscută niciodată de comunitatea internaţională, care consideră Ierusalimul de Est drept teritoriu ocupat.