Este bine să știi! Coacăzul-negru, antialergic natural
Dacă ești diagnosticat cu alergii, este bine să știi că există și în natură soluții care dau rezultate în combaterea simptomelor acestora.
Una dintre plantele cu acțiune eficientă contra alergiilor este coacăzul-negru (muguri), folosită mai ales sub formă de extract. Remediul este recomandat în sindroame alergice acute, eczemă atopică, astm alergic acut. Se iau 50 de picături diluate în puțină apă, de 2 ori pe zi.
Contra mâncărimii ochilor, simptom prezent în febra fânului, se recomandă infuzia din coacăz-negru. Se prepară dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se infuzează 10 minute şi se consumă 2 căni pe zi, 10-15 zile, chiar dacă mâncărimea a dispărut, scrie Realitatea.net.
Trei-frați-pătrați, de ajutor în febra fânului
O altă plantă recomandată celor cu alergii, cum este febra fânului, este trei-frați-pătrați. Adjuvantă în alergii, eczeme și urticarie, planta poate fi administrată sub formă de infuzie, care se obține din 1 linguriță de trei-frați-pătrați la 1 cană cu apă. Se beau 2-3 căni pe zi. Și tinctura de trei-frați-pătrați ajută; se recomandă câte 40 de picături de 3 ori pe zi, diluate în puțină apă, între mese.
Afinul tratează simptomele oculare
Contra simptomelor oculare care însoțesc alergiile – mâncărimi și roșeață – pot fi folosite și remediile pe bază de afin, administrate intern. Infuzia de afin se obţine dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Se infuzează 15 minute, se consumă 2 căni pe zi, 10-15 zile. Pentru decoctul de afin este nevoie de 2 linguriţe de fructe la 250 ml de apă; se fierbe 10 minute; se beau 3 căni pe zi, până la dispariția simptomelor. Pentru calmarea ochilor iritați, se pot pune comprese cu apă rece, care se țin câteva minute.