Minorii care au un comportament deviant vor avea parte de măsuri de reeducare asigurate de stat
Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind măsurile și serviciile destinate copiilor care au un comportament deviant. Documentul stabilește acțiunile ce urmează a fi întreprinse de autorități în vederea reeducării copiilor minori care săvârșesc fapte prevăzute de legea penală sau contravențională, dar nu pot fi trași la răspundere.
Astfel, proiectul include măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant, autoritățile responsabile și modalitățile de intervenție a acestora.
Pentru minorii care săvârșesc infracțiuni de ordin penal, proiectul prevede aplicarea următoarelor măsuri: supravegherea specializată, plasamentul în serviciul de tutelă/curatelă sau de tip familial, precum și plasamentul în serviciul de tip rezidențial.
De asemenea, documentul urmărește crearea unui serviciu de tip rezidențial cu specializare înaltă pentru educarea minorilor cu un comportament periculos pentru societate.
Copiii care comit infracțiuni mai puțin grave, prevăzute în Codul Contravențional, vor fi supravegheați cu menținerea lor în propriile familii. Aceștia vor trebui să urmeze un curs de învățământ obligatoriu, programe de consiliere psihologică și tratamente medicale – la necesitate.
Măsurile de reeducare, în majoritatea cazurilor, vor fi stabilite de către autoritatea tutelară teritorială, iar perioada de aplicare va putea fi revizuită, precum și înlocuirea cu o altă măsură, sau anularea acestora, în funcție de comportamentul copilului. Documentul mai prevede dreptul părinților de a contesta deciziile luate.
- Premieră pentru Moldova. Salariul mediu pe economie va ajunge la 300 de euro
- Pavel Filip despre invalidarea alegerilor: Cadrul legal trebuie să fie în aşa mod încât să nu lăsăm marjă de interpretare judecătorilor
- Regulamentul cu privire la depozitarea şi comercializarea produselor petroliere, MODIFICAT. Ce prevăd noile completări