Un stejar secular din Chişinău a fost salvat de la pieire. Arborele era ameninţat de o ciupercă parazită
Embed:
Un stejar secular de pe teritoriul Spitalului de Psihiatrie din Chişinău a fost salvat de la pieire. Ploile şi temperaturile înalte din ultima perioadă au favorizat apariţia pe frunzele acestuia a unei ciuperci. Angajaţii instituţiei i-au sesizat pe responsabilii de la Spaţii Verzi, care au stropit copacul cu o soluţie specială contra dăunătorilor.
Acest stejar pedunculat are o înălţime de peste 20 de metri şi un diametru al tulpinii de 75 de centimetri.
"Tratăm frunzele cu preparate speciale, insecticide care distrug ciuperca respectivă. Trebuie să-l aduce într-o stare satisfăcătoare. Nu poate fi tăiat", a spus Maria Policova, maistru superior, Spaţii Verzi.
"Dacă unul s-a îmbolnăvit, prin vânt se poate răspândi şi la alţi pomi. Tot timpul a fost frumos, verde. Important să stopăm boala la timp. Să nu permitem extinderea ei", a declarat Petru Groza, inginer Spaţii Verzi, Spitalul Clinic de Psihiatrie.
Pe teritoriul spitalului mai sunt doi copaci protejaţi prin lege, un stejar şi un platan. A fost stropit şi unul dintre ei, pentru a preveni îmbolnăvirea.
Angajaţii spun că aceşti copaci-monument sunt o carte de vizită a spitalului.
"Spitalul are grijă de fauna care ne înconjoară. Totul se face pentru pacienţi. Este un parc foarte frumos şi amenajat", a menţionat Ala Burzacovschi, asistentă medicală, Secţia Psihiatrie.
"Ei sunt foarte importanţi pentru botaniști, pentru biologi şi pentru cercetările ştiinţifice. Au un aspect destul de frumos şi semeţ", a spus Galina Leahu, şef adjunct Spaţii Verzi.
În ţară sunt în total aproximativ 100 de arbori protejaţi prin lege.

Direcţia Spaţii Verzi, plantaţii, Stejar, teritoriul Spitalului de Psihiatrie din Chişinăutoate TAG-urile
Social
Social