Formula 1: Francezul Eric Boullier, directorul lui McLaren, a demisionat
Francezul Eric Boullier, directorul de cursă al echipei de Formula 1 McLaren, a părăsit această funcţie, după ce demisia sa a fost acceptată de preşedintele executiv al mărcii britanice, Zak Brown, scrie agerpres.ro.
Într-un comunicat, Boullier a precizat că ''randamentul monopostului MCL33 în 2018 nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor de la McLaren. Cauzele sunt de sistem şi structurale şi necesită o mare schimbare din interior''. Francezul a început colaborarea cu McLaren în 2014.
McLaren a beneficiat de motoare Honda între 2015 şi 2017 şi această alianţă nu a dus la rezultatele sperate, iar colaborarea din acest an cu Renault nu a adus schimbarea în bine preconizată.
McLaren nu a intrat în lupta pentru podium, aşa cum şi-a propus, iar în acest moment echipa ocupă locul 6 în clasamentul constructorilor, iar acest fapt a determinat demisia lui Boullier.
McLaren a operat şi alte modificări în organigrama sa, astfel că Simon Roberts va superviza departamentul de fabricaţie, inginerie şi logistică, Andrea Stella a devenit director al operaţiunilor pe pistă, în timp ce Gil de Ferran va ocupa postul de director sportiv.
McLaren se bazează în acest sezon pe piloţii Fernando Alonso (Spania) şi Stoffel Vandoorne (Belgia).
- HAMILTON, DE NEOPRIT ÎN FRANȚA. Britanicul i-a devansat pe Verstappen și Raikkonen
- Bunuri estimate la 234 de milioane de euro, găsite la fostul premier malaezian acasă
- DRIFTURI ÎNAINTEA CURSEI. Piloţii din F1 şi-au testat abilităţile în Austria
- CURSĂ CU SURPRIZE ÎN AUSTRIA. Max Verstappen a câștigat a 9-a etapă a CM de Formula 1