Doliu în lumea muzicii! Richard Swift a murit
foto: antena3.ro
Muzicianul şi producătorul american Richard Swift, foarte legat de scena independentă, a murit la 41 de ani, relatează miercuri EFE.
"Şi toţi îngerii din cer vor cânta 'Qué será, será'', se arată într-un mesaj postat pe contul de Facebook al artistului.
Portalul de specialitate Pitchfork semnalează că Swift a murit marţi la Tacoma (Washington, SUA).
În luna iunie a fost lansată o campanie de fonduri pe internet pentru a-l ajuta pe muzician, care nu avea asigurare de sănătate, să-şi plătească cheltuielile medicale.
Richard Ochoa Swift, pe numele său complet, a fost membrul grupului The Shins între 2011 şi 2016 şi a cântat de asemenea la chitară bas în timpul turneelor trupei The Black Keys.
Împreună cu Dan Auerbach, solist şi chitarist al trupei The Black Keys, el a făcut de asemenea parte din grupul The Arcs, pentru care a cântat la baterie.
Richard Swift, care a lansat şi numeroase albume solo, s-a evidenţiat de asemenea ca producător pentru artişti precum Foxygen, Sharon Van Etten sau Damien Jurado, scrie antena3.ro
"Azi lumea a pierdut unul dintre muzicienii cei mai talentaţi pe care îi cunosc. El se află acum alături de sora şi mama sa. Îmi vei lipsi, prietene", a scris Auerbach pe Instagram într-un mesaj însoţit de o fotografie care îl înfăţişează alături de Swift.