Selecţionata Franţei va fi susţinută de doar 2.000 de suporteri la meciul cu Uruguay în finala Cupei Mondiale 2018
Selecţionata Franţei va beneficia de o susţinere slabă din partea suporterilor la meciul cu Uruguay, din sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2018, programat vineri după-amiază la Nijnîi Novgorod, informează presa franceză.
Conform cotidianului Le Parisien, doar 2.000 de fani din Hexagon îi vor încuraja din tribune pe elevii lui Didier Deschamps.
Suporterii francezi au fost, de altfel, foarte puţin vizibili pe stadioanele din Rusia încă de la debutul turneului final. Pe lângă faptul că sunt în număr redus, ei au fost răspândiţi în cele patru colţuri ale tribunelor, la cele trei partide din grupă, cu Australia, Peru şi Danemarca, înainte de a fi, în sfârşit, regrupaţi la jocul cu Argentina, de la Kazan. Însă, fanii argentinieni au fost de cel puţin cinci ori mai mulţi decât cei 4.000-5.000 de suporteri francezi, adaugă publicaţia franceză.
Cheltuielile legate de deplasarea în Rusia ar putea fi o explicaţie pentru numărul redus al fanilor francezi, în condiţiile în care un sejur de trei zile şi două nopţi, pentru a asista la un meci din primul tur prin intermediul unei agenţii care colaborează cu Federaţia franceză de fotbal, a costat cel puţin 1.000 de euro.
"Banii reprezintă o falsă problemă, pentru că ţări mai puţin bogate şi mult mai îndepărtate, precum Peru, au reuşit să-şi mobilizeze suporterii", a declarat Herve Mougin, preşedintele "Iresistibles Francais", o organizaţie a suporterilor naţionalei Franţei.
"Cultura deplasărilor legate de echipa Franţei există, însă ea este recentă şi se rezumă mai ales la Irresistibles Francais, explică Ronan Evain, directorul general al reţelei Football Supporters Europe. În acest grup, unii au ajuns la cea de-a treia lor Cupă Mondială, scrie tabu.ro.
FFF îi sprijină, dar aceasta se limitează la un nucleu. Dacă Federaţia nu insuflă dezvoltarea acestei culturii, ea nu va depăşi cadrul acestui grup restrâns".