CM 2018: Studio virtual. Care sunt meciurile din faza sferturilor de finală
Spiritele se încing la Campionatul Mondial de fotbal! În lupta pentru titlu au rămas 8 echipe. După 2 zile de pauză, astăzi încep sferturile de finală. Drumul spre această fază a competiţiei a fost unul anevoios pentru cele 8 echipe.
Bomba optimilor de finală a fost detonată de ţara-gazdă a turneului final din acest an. Echipa Rusiei, cu Stanislav Cercesov pe banca tehnică, şi a eliminat din competiţie Spania, campioana din 2010.
După 1 la 1 în timpul regulamentar, apoi şi cel suplimentar, Rusia s-a calificat pentru prima dată în sferturile de finală după ce s-a impus la penalty-urile de departajare.
În mod similar, Croaţia a eliminat Danemarca, iar portarul croat a parat 3 lovituri de la 11 metri în seria de departajare şi și-a dus echipa în sferturile de finală.
În faza optimilor de finală Mondialul s-a terminat pentru super-star-urile Criștianu Ronaldu şi Lionel Messi, care, împreună, au colecționat 10 "Baloane de Aur". Campioana europeană, Portugalia, a fost învinsă de Uruguay, scor 1-2, iar Franţa a eliminat vice-campioana mondială, Argentina, învingând cu scorul de 4-3.
Japonia a fost aproape de un alt miracol în "optimi". Niponii conduceau cu 2-0 la mijlocul reprizei secunde a partidei cu Belgia, însă "diavolii roşii" au avut o revenire de senzaţie şi s-au impus cu 3-2.
Brazilia şi Suedia s-au calificat cu ceva mai puţine emoţii. Sud-americanii au învins Mexicul, scor 2-0, iar scandinavii s-au impus în faţa Elveţiei cu 1-0.
Astăzi începe faza sferturilor de finală, miza fiind una enormă: calificarea în semifinalele Campionatului Mondial.
De la 17:00, Uruguayul şi Franţa se vor confrunta la Nijni Novgorod. Meciul va fi unul de intensitate maximă. Uruguayenii au încasat un singur gol până acum, în timp ce francezii au o forţă ofensivă de invidiat. În cel de-al doilea sfert de finală Brazilia va întâlni Belgia, la Kazan, de la ora 21:00. Considerată principală favorită la cucerirea trofeului, Brazilia, va întâlni cea mai prolifică echipă a turneului, "dracii roșii" înscriind de 12 ori în 4 meciuri.
Mâine, în aceeași fază a competiţiei, de la 17:00, Suedia va da piept cu Anglia la Samara, iar patru ore mai tărziu, la Soci, gazda Mondialului, Rusia va întâlni Croaţia