ÎMPREUNĂ PENTRU VIAŢĂ. În PMAN a fost marcată Ziua împotriva consumului de droguri
foto: prime.md
"Împreună pentru viaţă". Acesta a fost îndemnul a zeci de oameni care au participat la un eveniment dedicat Zilei internaţionale împotriva abuzului de droguri, organizat de Inspectoratul General de Poliţie şi Asociaţia Obştească "Iniţiativa Pozitivă". Cei prezenţi spun că au venit să îi susţină pe cei care au căzut în capcana narcoticelor.
În PMAN au venit şi foşti consumatori de droguri. Aceştia spun că sprijinul din partea celor dragi i-a ajutat să scape de dependenţă.
"Am îmbunătăţit relaţia cu părinţii, cu legea, mi-am găsit un loc de muncă, mi-am refăcut sănătatea."
"Este foarte important ca familia să ofere grijă, iar tinerii să primească sfaturi, protecţie socială şi psihologică."
Cei care au venit la eveniment au putut discuta cu psihologi şi să îşi facă gratuit un test HIV.
"În câteva minute testul o să ne arate dacă persoana este infectată sau nu."
Oamenii spun că cei dependenţi de substanţe interzise trebuie susţinuţi, nu izolaţi de societate.
"Este un eveniment frumos. Oamenii trebuie să înţeleagă că dependenţa de droguri este o boală."
"Susţinerea este foarte importantă, toţi oamenii au nevoie de ea, mai ales cei care pomeniţi în asemenea situaţie."
Câinii antrenaţi să caută drogurile, au oferit un mic spectacol.
Evenimentul a fost organizat în parteneriat de câteva ministere. Reprezentanţii acestora susţin că toate structurile statului luptă pentru a combate acest viciu.
"Problema consumului de droguri demult nu mai este problema doar a consumatorilor şi a familiilor lor, dar este problema întregii societăţi", a spus Dorin Purice, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
"Dreptul de a avea un mod de viaţă sănătos, dreptul de a nu fi supus acelor umilinţe, care sunt provocate de consumul de droguri, este o prioritate mare pentru noi, pe domeniul drepturilor omului", a spus Anatolie Munteanu, secretar de stat la Ministerul Justiţiei.
"Noi, la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, de fapt, venim deja să intervenim pe consecinţele consumului de droguri", a spus Boris Gîlca, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Potrivit statisticilor, în ţara noastră sunt înregistrate oficial aproape 12 mii de persoane dependente de droguri. Totuşi, în realitate, numărul acestora ar putea fi de două ori mai mare. Cei mai mulţi consumatori de narcotice au vârsta cuprinsă între 19 şi 30 de ani.

- O femeie a furat un buldozer de pe un şantier şi a mers cu el mai mult de 8 km. Ce a vrut să facă cu utilajul
- "Florile" din ghiveciul unui bărbat din Cricova i-au interesat pe poliţişti. Acum "grădinarul" riscă puşcărie
- CAPTURĂ RECORD cu peste 260 kilograme de cocaină. Unde erau ascunse drogurile
- STOP ABUZULUI DE DROGURI! În PMAN au loc mai multe evenimente de sensibilizare