Zece tineri au fost grav răniţi după ce maşinile în care se aflau AU PLONJAT într-un râu
Zece tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani au fost răniţi, în noaptea de luni spre marţi, după ce maşinile în care se aflau au plonjat, una după cealaltă, în albia unui pârâu, în judeţul Mureş, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Unul dintre şoferi are doar 17 ani, scrie Mediafax.ro.
Subinspectorul Emanuela Rugină, din cadrul Poliţiei Mureş, a declarat că şoferul primei maşini care a intrat în albia pârâului Hodoşa este minor, iar în urma accidentului a fost rănit grav.
"Pe DJ 153 A, dinspre localitatea Isla, spre localitatea Hodoşa, două autoturisme, respectiv unul condus de un tânăr de 17 ani, a pierdut controlul, a părăsit partea carosabilă ajungând în albia unui pârâu, urmat fiind de un alt autoturism, condus de un tânăr de 25 de ani care, la fel, a pierdut controlul auto şi a ajuns în albia aceluiaşi pârâu", potrivit subinspectorului Emanuela Rugină.
Din primele cercetări, cauza producerii accidentului este neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, dar poliţiştii iau în calcul posibilitatea ca al doilea şofer, care a intrat cu maşina în pârâu, să fi fost indus în eroare de traiectoria pe care a luat-o cel din faţa sa, ţinând cont că drumul era negru, iar accidentul s-a produs între localităţi.
- ACCIDENT FEROVIAR CUMPLIT în Turcia: 24 de morţi şi 73 de răniţi. Peste 100 de ambulanţe şi elicoptere, la faţa locului
- ATENŢIE, ŞOFERI! Se întâmplă pe drumul naţional Chișinău - Orhei - Bălți
- InfoTrafic: Flux majorat de transport în Capitală
- ACCIDENT GRAV cu implicarea a doi poliţişti în raionul Râşcani. O tânără de 22 de ani A MURIT