VESTE BUNĂ! În şcolile şi grădiniţile din municipiul Chişinău vor activa logopezi
Embed:
Copii cu tulburări de limbaj din şcolile şi grădiniţele din Capitală vor beneficia de ajutorul logopezilor. Iniţiativa vine din partea Centrului Psiho-Socio-Pedagogic din Chişinău şi va fi deveni realitate din întâi septembrie. Specialiştii vor munci câte şapte ore pe zi şi vor fi remunerați cu un salariu de aproape cinci mii de lei.
"Logopedul este un specialist care poate fi şi poate să nu fie în funcţie de prezenţa copiilor care au nevoie de acest specialist. Noi am avut unele cazuri când era vorba de necesitatea logopedului. Cred că este necesitate", a spus Grigore Vasilache, directorul Liceului Teoretic "Mircea Eliade" Chişinău.
Grădiniţa nr 26 din sectorul Buiucani al Capitalei este frecventată de peste 200 de copii, iar 30 dintre aceştia au tulburări de limbaj.
"Constatăm în ultima perioadă că tot mai mulţi şi mai mulţi copii au necesitate de asistenţă logopedică. Au venit câteva persoane dornice să activeze. Vom avea evident un salariu. Avem spaţiu, avem cabinet aparte unde logopedul va lucra în particular", a spus Violeta Surdu, directorul Grădiniţei nr. 26, Chişinău.
Potrivit şefului Centrului Psiho-Socio-Pedagogic, de angajarea logopezilor va fi responsabilă administraţia instituţiei. Serviciile acestora vor fi absolut gratuite.
"Nu trebuie ca părinţii să meargă să caute specialiştii în afară dacă sistemul educaţional este deschis şi scrie foarte bine că nu copilul se duce după servicii, dar serviciile vin după copil", a spus Svetlana Gorea, şeful Centrului psiho-socio-pedagogic.
Potrivit specialiștilor, numărul copiilor care se confruntă cu această problemă este în creştere.
"Lipsa comunicării cu copilul. De la bun început trebuie să-i vorbim chiar dacă el nu vorbeşte, noi trebuie să emităm onomatopeele, cum face pisica. Cauza-i chiar din sarcină, dacă mama este cu toxicoză. Sunt copii în grupa de risc, care este nevoie de lucrat cu ei începând chiar cu silabisirea, lalaţia", a spus Ana Zara Rusu, logoped.

- Soluţii alternative în perioada când gradiniţele din Capitală sunt închise. Cât costă o bonă timp de o oră
- Aproape 200 de instituţii de învăţământ din Capitală au intrat deja în renovare
- CEC: Alegerile locale noi din Chişinău au fost declarate nule. Protestatarii, comportament agresiv în faţa instituţiei (VIDEO)
- Soluţii pentru grădiniţele din ţară. Timpul de lucru pentru educatori va fi REDUS