Grădiniţa din satul Băneştii Noi a fost complet renovată. Instituţia a fost dotată cu un sistem de încălzire modern
Micuţii din satul Băneştii Noi, raionul Teleneşti, au acum condiţii mai bune la grădiniţă. Instituţia din localitate a fost renovată complet, iar soba veche care emana mai mult fum decât căldură a fost înlocuită cu un sistem de încălzire modern. Lucrările de reparaţie au costat 1,7 milioane de lei, bani alocaţi din bugetul de stat.
Grădiniţa a fost inaugurată astăzi, iar în semn de mulţumire copiii au susţinut un concert.
"Au fost condiţii grele, se încălzeau doar sălile de grupă de la sobă şi depozitele, blocul alimentar nu corespundeau cerinţelor impuse de ANSA. Astăzi, avem un alt mediu, un mediu plăcut, o atmosferă caldă", a spus Ana Hapuna, directoarea grădiniţei Ghiocel.
Şi părinţii sunt mulţumiţi de noile condiţii din grădiniţă.
"E foarte frumos cum au făcut acum şi suntem foarte bucuroşi. Suntem foarte mulţumiţi pentru că copiii noştri au o grădiniţă foarte frumoasă."
"Iarna era frig, sobele erau ca sobele de la ţară, dar astăzi suntem foarte mulţumiţi pentru că s-au făcut condiţii foarte bune."
Primarul spune că bugetul local este mult prea mic pentru astfel de investiţii, aşa că a cerut ajutorul Guvernului.
"A fost elaborat proiectul tehnic cu vreo doi ani în urmă, dar din motive de lipsă de surse financiare, nu am avut posibilităţi ca să executăm acele lucrări. Grădiniţa a activat, ea nu a fost închisă, a activat în condiţiile celea care erau, dar erau condiţii absolut neadecvate. Mulţumim foarte mult Guvernului", a spus Vasile Popovici, primarul localităţii Băneştii Noi, Teleneşti.
La eveniment a fost prezent și deputatul PDM, Anghel Agache.
"Simt că s-au investit nu doar reusurse financiare, dar şi mult suflet. Sper ca ghioceii, care îşi vor petrece în mare parte timpul aici, să aibă clipe frumoase şi această senzaţie de sărbătoare care am reuşit să le o creem, să o trăiască în fiecare zi", a spus deputatul PDM, Anghel Agache.
Grădiniţa Ghiocel din satul Băneştii Noi este frecventată de 60 de copii.