FRANCEZII, ÎN EXTAZ DUPĂ MONDIAL. Suporterii au sărbătorit victoria până noaptea târziu
Francezii sunt în extaz după victoria obţinută la Campionatul Mondial. Mii de oameni au sărbătorit în stradă sau în baruri până noaptea târziu.
"Este fantastic. E o stare generală de euforie. Fotbaliştii noştri au câştigat!!!"
"Este extraordinar. Ne simţim ca în rai."
În semn de mulţumire pentru victoria obţinută, pe Arcul de Triumf de pe bulevardul Champs Elysee a fost proiectat un cocoş, simbolul echipei naţionale, precum numele şi pozele fotbaliştilor.
Meciul din finala competiţiei a fost urmărit cu sufletul la gură de la tribuna oficială de Emmanuel Macron şi liderul croat Kolinda Kitarovic.
După anunţarea scorului oficial, liderul de la Elysee a îmbrăţişat-o cordial pe preşedinta de la Zagreb. Ulterior, preşedintele francez a mers în vestiarul fotbaliştilor pentru a-i felicita.
" - Voi aţi câştigat! Trăiască Franţa!
- Trăiască Franţa! Trăiască Republica!"
Un moment impresionant a fost surprins la festivitatea de premiere de pe stadionul Lujniki din Moscova. Înainte de înmânarea distincţiilor, a pornit o ploaie torenţială.
Doar lui Vladimir Putin i-a fost adusă o umbrelă. Deşi preşedinta Croaţiei se afla la câţiva paşi de liderul de la Kremlin, oficialul nu a invitat-o sub umbrelă.
- Franţa şi Croaţia vor disputa trofeul suprem din fotbal în finala Cupei Mondiale 2018
- Angelique Kerber a câștigat în premieră turneul de Mare Șlem de la Wimbledon
- Jay-Z şi Beyoncé au îmbrăcat tricourile naţionalei Franţei în timpul unui concert susţinut duminică la Paris
- Violenţa în Franţa, în urma câştigării Cupei Mondiale. Sute de maşini incendiate şi doi oameni morţi (VIDEO)