Mai puţine locuri de parcare, mai multe bănci pentru trecători, pe strada Veronica Micle
Pe o porțiune din trotuarul străzii Veronica Micle din centrul Capitalei, mai exact la intersecție cu strada Vlaicu Pârcălab, au fost instalate bănci și vaze pentru flori, conform ipn.md.
Acțiunea are un scop dublu: să ridice nivelul confortului pentru pietoni și să facă imposibilă parcarea neregulamentară a mașinilor. Inițiativa este implementată de către Direcția generală locativ-comunală și amenajare.
Șeful Secției amenajare și salubrizare DGLCA, Vasile Efros, a declarat pentru sursa citată că din mobilierul urban fac parte şapte bănci, dar și mai multe vaze și coșuri pentru gunoi. Potrivit lui, zona aceasta era extrem de aglomerată de automobile parcate pe trotuar. În unele cazuri acestea erau parcate chiar și pe trecerea de pietoni, iar accesul cu căruciorul era imposibil.
Vasile Efros a mai spus că în această zonă urmează să fie schimbate și indicatoarele cu denumirea străzilor, dar și indicatoarele rutiere, care sunt deja uzate. De asemenea, urmează să fie împrospătat și marcajul trecerilor pentru pietoni. Cheltuielile pentru amenajarea acestei porțiuni se ridică la circa 30 de mii de lei.
Reamintim că acum o lună, Direcţia locativă a executat o amenajare similară și pe strada Pușkin, în perimetrul străzii 31 august 1989 și bulevardului Ștefan cel Mare. Iar anterior au fost eliberate de mașinile parcate și trotuarele din preajma Scuarului Cehov, unde au fost instalați piloni care îngrădesc accesul automobilelor.