Guvernul a decis reorganizarea Comitetului Național de Stabilitate Financiară, pentru o mai bună gestionare a riscurilor din sistem
Executivul a aprobat astăzi un proiect de lege privind reorganizarea Comitetului Național de Stabilitate Financiară. Autoritatea va fi responsabilă de coordonarea politicii macroprudențiale, de gestionarea riscurilor ce amenință stabilitatea financiară și a situațiilor de criză financiară.
Atribuțiile noii structuri vizează, între altele, prezentarea către Guvern și alte autorități competente a propunerilor de politici și măsuri în scopul protejării depozitelor, capitalizării și recapitalizării băncilor; aprobarea acțiunilor menite să restabilească credibilitatea sistemului financiar; aprobarea politicii și a planului de comunicare în situații de criză.
De asemenea, Comitetul va garanta transparentizarea procesului decizional și creșterea gradului de răspundere a factorilor de decizie pentru gestionarea și minimizarea riscurilor la nivel de sistem. Toate acestea – cu scopul de a asigura o contribuție sustenabilă a sectorului financiar la creșterea economică.
Din Comitet vor face parte guvernatorul Băncii Naționale, ministrul Finanțelor, ministrul Economiei și Infrastructurii, președintele Comisiei Naționale a Pieței Financiare, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar și, în format extins – alți responsabili din cadrul băncii centrale.
Reorganizarea Comitetului Național de Stabilitate Financiară este prevăzută de Legea privind redresarea și rezoluția băncilor și se regăsește în Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE în perioada 2017-2019.
Economie