Cinci locuri din lume unde căldura a doborât recorduri istorice. Mai mulţi oameni au murit
Locuitorii din diferite zone ale lumii se sufocă din cauza caniculei, fiind înregistrate temperaturi-record la nivelul întregii planete. Există cinci locuri în care vremea le-a dat bătăi de cap oamenilor şi care au depăşit limita normală de temperatură.
Pe primul loc este zona de est a Canadei, unde căldura a fost intensă săptămâna trecută. 70 de persoane au murit în Quebec din această cauză, majoritatea în oraşul Montreal, iar în capitala ţării, termometrele au înregistrat 47ºC pe data de doi iulie.
Cei mai mulţi dintre cei decedaţi aveau vârsta de 65 de ani şi sufereau deja de alte afecţiuni . Potrivit autorităţilor, lipsa aparatelor de aer condiţionat a contribuit la moartea acestora, spune BBC.
Locul al doilea este ocupat de regiunea Caucaz, o zona muntoasă unde temperaturile au fost crescute pe tot parcursul lunii iulie. În Tbilisi, capitala Georgiei, s-au înregistrat 40,5 ºC, o maximă istorică, iar căldura a afectat reţeaua electrică din alte ţări apropiate.
În sudul Californiei termometrele au înregistrat trei recorduri:
• În centrul oraşului Los Angeles a fost cea mai călduroasă noapte din istoria zonei. Pe data de şapte iulie termometrele au înregistrat 26,1ºC.
• În Chino, aproape de L.A., au fost 48,9ºC, cea mai mare temperatură regăsită vreodată în acest oraş.
• În Universitatea din California, L.A., au fost 43,9ºC, cea mai mare din ultimii 79 de ani.
O femeie de 63 de ani a murit în Los Angeles din cauza căldurii puternice. Aceasta a fost găsită într-un camion care nu avea aer condiţionat, iar autorităţile spun că a suferit un atac în tmp ce conducea. Căldura a afectat şi în acest caz reţeaua electrică, iar pentru mai multe ore, 34.000 de locuitori au avut de suferit.
Penultima poziţie este ocupată de Australia, unde în Sidney maxima a fost de 24,7ºC pentru două zile, având în vedere că în emisfera sudică este iarnă, deci temperaturile trebuiau să fie mai scăzute.
Ultimul loc este ocupat de Algeria, şi este posibil ca săptămâna trecută să fi fost înregistrată cea mai mare temperatură din Africa, după ce în 1931 au fost 55ºC, însă specialiştii din zilele noastre nu iau în calcul această valoare şi spun că recordul a fost stabilit anul acesta cu 51,3ºC.
Pentru anul anterior s-au stabilit două recorduri speciale. Primul într-un oraş pakistanez, unde termometrele au înregistrat 53,5 grade în luna mai, iar temperatura a fost cea mai mare înregistrată vreodată la nivelul întregii lumi pentru a cincea lună dintr-un an. La o lună distanţă a fost fixat un alt record pentru Iran, unde în Ahvaz s-au înregistrat 53,7 grade. În fiecare vară sunt peste 50ºC, dar cele de peste 53 sunt rare.
- O femeie a fost găsită inconştientă pe un câmp. În Japonia canicula a provocat decesul a cel puțin 14 persoane
- Incendiile de vegetaţie din California se extind. Flăcările au ajuns până în apropierea Parcului Naţional Yosemite
- Au primit deodorante gratis pentru a face față caniculei. REACŢIA călătorilor de la metroul din Viena