O tânără și-a tăiat venele după ce a întreținut relații intime cu sute de bărbaţi. Cine a obligat-o să facă asta
O tânără din Iași și-a tăiat venele după ce a întreținut relații intime cu sute de bărbaţi. Georgiana a ajuns prostituată după ce a crezut minciunile unui tânăr de 19 ani, care s-a folosit de "metoda loverboy" pentru a o racola.
"Peştele" activa în industria sexului pe bani alături de fratele şi tatăl său, cel din urmă fiind cel care coordona activitatea. Toţi trei sunt în prezent arestaţi şi au fost trimişi în judecată de DIICOT.
Georgiana a fost abordată la începutul acestui an de Daniel Ambrozie, cu care fusese coleg de şcoală. După ce au discutat câteva zile prin intermediul reţelei sociale, cei doi s-au întâlnit la un hotel din Iaşi, unde au întreţinut raporturi sexuale. După alte câteva zile, Daniel a invitat-o pe minoră la el acasă, într-un imobil din Podu Iloaiei.
Acolo, Georgiana a cunoscut o altă tânără, de 18 ani, fostă iubită de-a lui Daniel Ambrozie, care i-a spus că tânărul o va pune să se prostitueze. Georgiana a vrut, în acel moment, să plece acasă, însă a fost oprită de aşa-zisul ei iubit, care a luat-o în casă şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele în zona coastelor.
În prima zi la stradă, Georgiana a avut trei clienţi, toţi banii ajungând la familia Ambrozie. Ulterior, fata avut, în medie, câte 5 clienţi pe zi, tariful perceput fiind de 200 de lei pe oră. Proxeneţii aveau montate camere video pe o maşină parcată lângă prostituate, astfel încât acestea erau supravegheate, şi nu puteau fugi.
"Persoana vătămată a discutat cu Diana în legătură cu ceea ce făceau, şi au decis să fugă împreună. Nu îşi mai doreau să continue practicarea prostituţiei. La un interval de circa două săptămâni în care au practicat prostituţia, a ieşit pe poartă împreună cu Diana dorind să ajungă la domiciliul său. Ambrozie Daniel-fiul le-a văzut, le-a luat de păr pe amândouă. Au fost duse în casă de către acesta, care le-a legat cu o sfoară de mâini şi de picioare de pat şi a adus un băţ cu spini de afară şi a lovit-o cu el în zona corpului. În momentul în care Daniel a văzut că persoana vătămată începuse să sângereze, a dezlegat-o şi a dus-o în baie pentru a se spăla", au precizat surse judiciare, pentru Ziarul de Iaşi.
În martie, crezând că nu mai poate scăpa din casa familiei Ambrozie, Georgiana a încercat să îşi taie venele de la mâini. Nu a avut curajul să meargă până la capăt, iar când a văzut că sângerează, s-a oprit şi şi-a oprit hemoragia.
La scurt timp, într-o altă zi, înainte de a fi dusă în parcarea unde trebuia să se prostitueze, i-a spus lui Daniel că are faţa prea umflată – de la bătăi, pentru a mai ieşi la stradă. Profitând de faptul că a rămas singură acasă, a fugit la domiciliu şi a încercat să îi explice mamei sale vitregi ce s-a întâmplat.
- Încă un CUTREMUR în România. Ce intensitate a avut seismul
- Primul transplant de cord la copii din acest an din România, realizat cu succes. Un copil de 15 ani a primit o inimă nouă
- MOLDOVA, PRIORITATEA ROMÂNIEI. Teodor Meleşcanu: Integrarea economică a Moldovei e importantă
- Mesajul Ministerului de Interne pentru participanţii la Electric Castle. A devenit viral imediat (FOTO)